Radio România Cultural este din nou pe frecvența Gaudeamus

Târgul Internaţional ‘’Gaudeamus – Carte de Învăţătură’’, ajuns la ediția cu numărul 25, se va desfășura în perioada 14 – 18 noiembrie, în Pavilionul Central Romexpo.
Este o ediție triplu aniversară, fiind dedicată de asemenea Centenarului Marii Uniri și împlinirii a 90 de ani de la prima transmisiune a Radio România.

Radio România Cultural este, ca la fiecare sfârşit de toamnă, prezent cu toate forţele la această sărbătoare a cărții și nu numai. Emisiuni, dezbateri, reportaje, vox-pop-uri, evenimente speciale, vor aduce din nou atmosfera târgului în casele ascultătorilor, oriunde s-ar afla.
Din studioul special amenajat vor fi transmise în direct pe frecvențele din toată țara și pe www.radioromaniacultural.ro, emisiunile: Vorba de cultură (de miercuri, 14 noiembrie, pâna vineri, 16 noiembrie, între 12:00 și 12:30) , Știința în cuvinte potrivite (de miercuri, 14 noiembrie până vineri, 16 noiembrie, între 13.20 – 14.30), Timpul prezent (de miercuri, 14 noiembrie până vineri, 16 noiembrie, între 18.00 la 18.55), Arte frumoase (sâmbătă, 17 noiembrie, între orele 18.30 și 19.00), Revista literară radio (duminică, 18 noiembrie, de la 12:00 la 13:00).

‘’Cu femei care fac știință, despre femei care au făcut știința’’ este tema Cafenelei de știință de la Gaudeamus, care va avea loc joi, 15 noiembrie, la Cafeneaua Bernshutz, între 15.00 – 16.00. Dezbaterea va fi înregistrată și difuzată în data de 3 decembrie, între orele 19.00 și 20.00, la Radio România Cultural. Realizator și moderator: Corina Negrea.
Sâmbătă, 17 noiembrie, la Bursa de contacte, Mirela Nicolae – realizator Radio România Cultural, moderează finala din acest an a Concursului Naţional de Lectură “Mircea Nedelciu”, numit astfel în memoria scriitorului care a fost unul dintre fondatorii Târgului Internaţional GAUDEAMUS. Iniţiat şi organizat din anul 2002, cu scopul de a stimula şi încuraja interesul tinerilor pentru lectură, concursul se adresează elevilor din clasele terminale de liceu şi reuneşte anual câţiva dintre cei mai bine pregătiţi şi mai talentaţi tineri din întreaga ţară. Finala naţională a concursului aduce faţă în faţă, în competiţia Lecturii, câştigătorii etapelor zonale desfăşurate pe parcursul anului.
Sâmbătă, de la ora 16.30, Mădălina Corina Diaconu, reporter Radio România Cultural, moderează, la standul Radio România o dublă lansare:
Volumul ”Povestea unui steag tricolor – 1918” spune povestea steagului delegaţiei comunei Lupşa, judeţul Alba, participantă la adunarea de la Alba-Iulia, 1918. Pânza tricoloră a steagului a fost confecţionată din lână de către femeile din Lupşa, într-o noapte. După reîntoarcerea delegaţiei în Lupşa, steagul a fost păstrat în casa învăţătorului Clapă Sebastian, unul dintre participanţii la adunare, de unde a trecut la directorul Muzeului de Etnografie din Lupşa, Albu Pamfilie. Povestea a fost culeasă în 1980 de Ioan Ion Diaconu, cunoscut istoric şi om de radio, fiind reprodusă în cartea ”Povestea unui steag tricolor – 1918”.
Apoi, tot la standul Radio România, va avea loc lansarea volumului ENIGMA OTILIEI în benzi desenate – volumul II din proiectul Comics Didactic. Autorul de benzi desenate Mihai Ionuţ Grăjdeanu a demarat în anul 2012 acest proiect educaţional susținând ateliere de benzi desenate în școli, licee, muzee și festivaluri, având drept subiecte, poveștile și personajele din literatura română. În 2017 a publicat primul volum al proiectului conținând “O scrisoare pierdută”, “Bubico” și fabula “Câinele și cățelul” în benzi desenate. Anul acesta continuă cu volumul 2 ce conține “Enigma Otiliei” și “Hagi Tudose” în pagini de bandă desenată, păstrând textele originale. La lansare Mihai Ionuţ Grăjdeanu va desena live. Si tot el va susține, pe datele de 16, 17 si 18 noiembrie, intre orele 11.00 și 13.00, atelierele „Comics Didactic – benzi desenate pentru elevi” la Salonul de Carte pentru Copii ‘’Ion Creangă’’.