„APROAPE”, un nou spectacol la Teatrul EXCELSIOR

APROAPE (titlul original Almost, Maine) de John Cariani, în regia lui Eugen Gyemant, la Teatrul EXCELSIOR. O experiență necesară într-o lume care încurajează tot mai mult însingurarea și lipsa autenticității. Spectacolul magic al Aurorei Boreale devine decorul perfect pentru spectacolul apropierii umane și declicul descoperirii de sine.

Merită să-ți ascunzi inima într-o pungă de hârtie? Câtă iubire poți depozita într-o magazie? Sau cum ar fi să descoperi că, uneori, dragostea apare fix acolo unde nu te aștepți? Veți afla răspunsul în nouă povești‑spectacol care se nasc din miracolul apropierii de celălalt. Din firesc, din ezitări, stângăcii, emoții – departe de scenariile complicate pe care le fabricăm în spațiul „safe” al minții noastre.
Într-o atmosferă aproape-(supra)realistă, locuitorii unui aproape-oraș din Nordul îndepărtat al Americii devin protagoniștii unor happening‑uri care îi surprind în diverse ipostaze ale iubirii. Ei descoperă că dragostea poate lua cele mai neverosimil de concrete sau abstracte forme. Dragostea poate fi o întâlnire întâmplătoare sau o prietenie care devine mai mult. O scânteie de speranță născută dintr‑un fapt banal. Poate fi chiar în fața ta… Poate topi timpul și spațiul. Și zăpada, uneori.
O comedie romantică presărată cu accente de realism magic, spectacolul APROAPE tratează cu umor și candoare chestiuni ale inimii care țin de micro‑universul relațiilor umane și vorbește despre puterea apropierii autentice care transformă griuri incerte în culori pure.

Teaser-ul spectacolului: https://www.youtube.com/watch?v=CuOll77fUtw
Spectacolul APROAPE reprezintă prima colaborare a regizorului Eugen Gyemant cu trupa teatrului: „I‑am simțit foarte aproape pe actorii Teatrului Excelsior și am lucrat la aceste personaje ca și când ne-am împărtăși unii altora propriile experiențe, ceea ce cred că se va simți și în spectacol. Spectatorii vor aveasenzația că vorbesc cu niște prieteni despre lucruri pe care, în ciuda stranietății lumii pe care o vor vedea, le vor recunoaște ca fiind cât se poate de aproape de propria lor viață.”
„APROAPE este prima dintre cele cinci producții care vor avea premiera la până la finalul acestui an la EXCELSIOR, ca parte a noii ofertei repertoriale a acestei stagiuni. Ne-am propus să ne împrietenim cu publicul nostru și să devenim teatrul adolescenților și al tinerilor din București – cel mai cool și fresh loc în care îți poți petrece timpul liber. Pregătim spectacole special gândite pentru ei, spectacole incisive, cu atitudine, care să dea voce preocupărilor și întrebărilor lor, dar și proiecte educaționale care să aducă teatrul mai aproape de tineri, dincolo de sala de spectacole. De acum, tinerii sunt center stage-ul Teatrului EXCELSIOR.”. – Vlad Cristache, Manager Teatrul EXCELSIOR

APROAPE (titlu original Almost, Maine) de John Cariani
Traducerea: Cristi Juncu
Regia: Eugen Gyemant
Scenografie: Sabina Veșteman
Lighting design: Costi Baciu
Cu: Loredana Cosovanu, Pamela Iobaji, Radu Micu, Mihai Mitrea, Bogdan Nechifor, Alex Popa, Dan Pughineanu, Iulia Samson, Ana Udroiu
Date premieră: 7, 8, 9 octombrie
Reprezentații programate: 12, 13 octombrie
Biletele pot fi achiziționate de pe platforma bilet.ro și de la Casa de bilete a Teatrului EXCELSIOR. Detalii: www.teatrul-excelsior.ro.