Inelul de logodna – cel mai usor de recunoscut simbol al iubirii

Inelul de logodna, cel mai reprezentativ si recognoscibil simbol al uniunii dintre un barbat si o femeie are o istorie lunga, diversa si misterioasa. Inceputurile acesteia se regasesc in desertul Africii de Nord, unde civilizatia egipteana s-a raspandit de-a lungul Nilului. Fluviul era binecuvantarea tuturor supusilor faraonului si din plantele crescute pe malurile sale se faureau primele inele. Rogozul, papura si stuful erau combinate si din ele se faceau inele si bratari, simboluri rotunde ale infinitului, fara inceput si fara sfarsit. Cu timpul, inelul devenea astfel nesfarsit, simbolizand Soarele si Luna. Nici golul din mijloc nu este o intamplare, ea reprezentand o poarta, o trecere catre necunoscut.

Nu este de mirare ca inele au devenit si simbol al dragostei, pentru care se dorea aceeasi desfasurare perfecta si fara final. Egiptenii purtau inele la fel ca noi, pe inelarul mainii stangi, deoarece credeau ca acesta are legatura directa cu inima. Din cauza materialelor primitive, decoratiile nu tineau mai mult de un an, asa ca oamenii au cautat materiale din ce in ce mai rezistente, trecand prin piele, os sau fildes. Moda evolueaza, nu-i asa?

 

 

Odata cu dezvoltarea metalurgiei, aceste probleme s-au rezolvat, dar au aparut altele. Formele erau imperfecte si, de aceea, erau adaugate pietre pretioase. La romani, metalul folosit era fierul, pentru a exprima puterea sentimentelor barbatului. In aceasta perioada, acceptarea inelului echivala cu o acceptare oficiala a cererii, femeia devenind proprietatea barbatului, dar bucurandu-se si de avantajul de a fi mai importanta decat rivalele ei. Metalele pretioase si pietrele au fost foarte folosite in Evul Mediu, aurul si argintul facand schimb destul de des ca prima preferinta a nobililor in ceea ce priveste confectionarea inelelor. O combinatie de traditii italiene si engleze a facut ca argintul sa fie folosit pentru inelul de logodna si aurul pentru nunta. Cel mai nou si mai la moda in zilele noastre este otelul inoxidabil, inelele fabricate din inox fiind astazi in mare voga, datorita aspectului elegant, cat si pretului accesibil.

Faptul ca aurul este utilizat, astazi, aproape in exclusivitatate se datoreaza si superstitiei irlandeze ca tot ceea ce nu este din aur poate aduce ghinion. In anumite perioade, in Europa, barbatii imprumutau chiar inele de aur pentru a se casatori si dupa nunta le inapoiau. O alta superstitie este aceea ca inelul trebuie sa se potriveasca perfect. Daca este prea strans, va conduce la gelozie in cuplu, daca e prea larg, dragostea va disparea. Si daca la inceput unii reprezentanti ai Bisericii considerau ca inelele sunt obiceiuri pagane care nu ar trebui sa existe, astazi, majoritatea confesiunilor crestine au impamantenit daruirea inelelor si utilizarea lor la nunta.

Mai ramane o singura dilema. De ce mana stanga? Traditia antica s-a pastrat, dar nimeni nu stie exact de ce. Probabil si pentru ca cei doi miri stau fata in fata si cum majoritatea oamenilor sunt dreptaci, este mai usor sa apuce mana stanga a partenerului. Si daca in trecut doar femeile purtau inelele, in ultima suta de ani au inceput sa le poarte si barbatii. Cum din cauza celui de-al doilea Razboi Mondial despartirile erau foarte lungi, barbatii au inceput sa tina si ei inele in amintirea sotiilor ramase acasa. Cat despre degetul destinat, moda n-a fost prea consecventa, spre exemplu in timpul reginei Elisabeta I, acesta a fost cel mare, pentru ca se considera elegant ca doamnele sa poarte inelul doar acolo.